Desenul - Modalitate de cunoastere a copilului

”Copilul este copil pentru a dobândi, în timp, experiența vieții: copilul este mic pentru a deveni mare. Acesta este rostul copilăriei, este funcția ei.”(P. Velciov, 1994)

·                     INTRODUCERE (E.B.)

Desenul nu este doar o modalitate de autocunoaştere şi de  autodezvoltare, ci şi un mijloc de comunicare şi de intrare în  relaţie cu alte persoane, prin utilizarea desenului în grup. Culorile alese, tipul de instrument pentru desen, modul în care desenează, suprafaţa ocupată pentru a se exprima, toate acestea sunt detalii foarte importante pentru cunoaşterea copilului. Desenul îi ajută să comunice, să accepte şi să colaboreze.

Desenele şi picturile se pot utiliza în diferite moduri şi cu multiple obiective:

·         -Prin desen şi pictură copilul îşi exprimă sentimentele, trăirile, nevoile, se exprimă pe sine,  descoperindu-şi astfel identitatea. Pictura, ca şi desenul, este un joc, un dialog între copil şi adult, este un mijloc de comunicare.

·         -Desenul rămâne întotdeauna un mod de a descrie povestea care nu poate fi spusă în cuvinte. Culorile, hârtia, creta îl pot stimula pe copil să povestească diferite întâmplări, să scoată la iveală scene din viaţa sa, pe care nu le poate exprima altfel. Povestea desenată de copil relevă foarte clar trăirile şi sentimentele copilului.

Desenul poate fi utilizat în diferite scopuri:

·     - ca test al nivelului mental – pornind de la un desen se poate evalua inteligența copilului (coeficientul intelectual);

·     - ca mijloc de comunicare – desenele pot îndrepta un eventual defect de stăpânire a limbii; ele narează grafic ceea ce copilul simte, dar nu poate verbaliza;

·        -  ca mijloc de explorare al afectivităţii copilului;

·         - ca mijloc de cunoaştere al propriului corp şi al situării în spaţiu.

Un desen, de unul singur, nu poate releva totul. Nu trebuie să ne încredem în concluziile pripite trase dintr-un singur desen pe a-l cărui autor nu-l cunoaștem. Interpretarea lui trebuie făcută de un specialist, deoarece o muncă de acest gen solicită nu doar intuiție și sensibilitate ci și cunoștințe aprofundate.

Un simplu test nu ajunge pentru stabilirea unui diagnostic; desenul trebuie situat în contextul sociocultural al copilului. Grație acestei metode se poate ajunge la o mai bună cunoaștere a copilului, dar nu există întotdeauna o ”cheie a desenului”.

 CE ASCUND DESENELE COPIILOR?(S.R.)

Desenele nu sunt doar un act de creaţie, ci mesaje care transmit şi explică tot ceea ce micuţul nu poate exprima verbal. Desenele copilului sunt un adevărat univers al elanurilor, dorinţelor şi emoţiilor. Asemenea jocului, desenul devine una dintre principalele activităţi distractive ale celui mic. Desenele evolueazӑ odatӑ cu dezvoltarea psiho-motorie a copilului.

Desenele rezultate spontan şi nu după nişte reguli precise, fac apel la imaginaţie şi îi permit sӑ se joace cu conceptele. Este posibil ca într-o asemenea operă de artă, să descoperim suferinţele sale, bucuriile, întrebӑrile secrete sau cele la care nu a primit rӑspuns, temerile sau modul în care îi percepe pe cei din jur.

În desenele rezultate spontan, nu trebuie sӑ se intervinӑ ṣi sӑ i se cearӑcopilului sӑ se corecteze. De exemplu, dacӑ el deseneazӑ un om și omite sӑ-i puncteze toate detaliile (ochi,urechi,etc.), aceasta nu trebuie consideratӑ o eroare ci punctul lui de vedere personal. Voi descrie câteva din simbolurile desenate de copii:

FAMILIA - Atunci când îṣi deseneazӑ familia, copiii au tendinṭa de a prezenta o imagine idealizatӑ a acesteia, iar dacӑ universul redat de copii este prea îndepărtat de cel real, acesta este un semn important care avertizeazӑ cӑ micuṭului nu-i este bine, cӑ tânjeṣte dupӑ ceva sau cineva.

CASA - Este o temă frecvent întâlnitӑ în desenele copiilor. Ea reprezintӑemoṭiile acestora din punct de vedere social. Aspectele importante sunt mărimea casei în raport cu restul desenului, numӑrul de ferestre, uṣa de la intrare ṣi mânerul acesteia.

SOARELE - Un simbol adeseori prezent în desenele copiilor. El reprezintă energia, perseverența, dârzenia. Dacă este desenat în stânga reprezintă trecutul și legatura cu mama sa, în dreapta, relația cu tatăl. Determinantă este aici grosimea razelor, care reprezintă influența persoanei (mama sau tata), asupra copilului. Absența acestora denotă o pierdere a entuziasmului.Dacă soarele este desenat în mijlocul foii înseamnă că micuțul este un copil independent.

În timpul perioadei de practică (noiembrie-decembrie 2011), desfășurată la Școala Generală Florian Porcius din Rodna, am observat că unii elevi, atunci când li se cerea să deseneze ce vor, aceștia realizau niște lucrări foarte interesante, surprinzătoare și pline de creativitate. Am ales trei lucrări realizate de elevi, care au avut un impact semnificativ asupra mea, cum ar fi lucrarea B1 (o fetiță în clasa a II-a căreia îi place foarte mult soarele), lucrarea B2 (un elev în clasa a VI-a care desenează un vis) și lucrarea B3 (un elev în clasa a VIII-a care desenează o floare în ramă). 

      TESTUL PERSOANEI (B.C.)

            Karen Machover utilizează testul în 1949 ca o probă proiectivă, Human figure drawing (desenerea figurii umane). Examinatorul va observa comportamentul subiectului, înregistrând reacțiile verbale spontane în protocol, precum și timpul de execuție. Se insistă pentru a se obține desenul unui om în întregime.

După ce prima figură este desenată, examinatorul îl roagă pe subiect să deseneze o persoană de sex opus. Se va evita folosirea termenilor de “bărbat” sau “femeie”, permițând subiectului să le definească. Dacă subiectul pretinde că prima persoană desenată nu are sex, i se va spune să o considere de ce sex dorește.

În desenele făcute de copii, autoarea le cere să răspundă la un număr de întrebări privind cele două siluete, chestionar care poate fi completat și de întrebări suplimentare.

Testul persoanei pleacă de la principiul că, în desenul unei siluete umane, subiecții își proiectează modul în care se percep pe ei înșiși, cu problemele sau conflictele specifice care țin de imaginea de sine. Capul este sediul gândurilor, al emoțiilor, al concepției despre sine și lume, al conștiinței, dirijând adaptarea individului în mediu. O disproporție a capului poate însemna o durere de cap sau probleme mintale. Lipsa ochiilor, nasului, buzelor semnifică conflictele cu alte persoane ș.a.

TESTUL FAMILIEI (T.D.)

            Testul este relevant pentru cunoaşterea legăturilor pe care copilul le are cu familia, ele  fiind decisive în formarea personalităţii sale. În timpul probei se pot observa reacţiile afective ale copilului, mai ales inhibiţiile, refuzul de a desena sau vorbii despre anumiţi membrii ai familiei sau chiar de sine, se urmăresc oscilaţiile afective, trecerea de la tristeţe la veselie, alegerea culorilor pentru sine şi pentru anumite persoane; desenarea în culori vii, deschise este în directă legătură cu emoţiile şi sentimentele copillului faţă de persoanele desenate, în timp ce, desenul alb-negru ne poate sugera blocaje emoţionale, elemente de depresie, retragere sau lipsa de rezonanţă afectivă, dificultăţi de exprimare a sentimentelor şi trăirilor.

Copilului i se cere să deseneze o familie, aşa cum și-o imaginează. Dar se poate adăuga: “Desenează tot ceea ce vrei, persoanele dintr-o familie şi, dacă vrei, obiecte, animale.” Maniera în care se realizează desenul contează aproape tot atâta cât rezultatul final. De aceea se observă cu atenţie şi se notează:

- cât de inhibat este copilul;

- în ce ordine desenează persoanele în familie;

- cât timp acordă copilul unui personaj, grija pentru unele detalii sau tendinţa obsedantă de a reveni asupra unuia anume;

- comentariile verbale pe care le face în timpul desenării.

TESTUL ARBORELUI (V.D.)

Tema arborelui solicită proiecţia unei lumi interioare, prin intermediul unor mişcari grafice pe care voinţa conştientă nu le alterează; grafic este proiectat într-un spaţiu simbolic cu semnificaţii arhetipale. Marginile foii capătă semnificaţiile unor limite şi sunt resimţite uneori ca obstacole sau zone de sprijin.

Se cere copilului următorul lucru:”Te rog să desenezi un arbore fructifer, încearcă să-l desenezi cât mai bine posibil.”

Înainte de a trece la examinarea detaliilor se apreciază impresia globală, de ansamblu a desenului: armonioasă, monotonă, lipsită de viață, confuză, dinamică, dezordonată, delicată, violentă, solidă, complicată, tensionată, oprimată, etc.

Ulterior se analizează şi interpretează părţile principale ale arborelui: rădacinile şi baza trunchiului, trunchiul şi suprafaţa lui, umbrele de pe trunchi şi coroana, linia solului, florile, frunzele, fructele şi eventualele elemente accesorii, aşezarea în câmpul grafic şi a raportului dintre diferitele elemente ale arborelui. 

         În concluzie putem afirma că desenul este o modalitate de cunoaștere a copilului. De asemenea, dacă doriți să aflați mai multe despre universul său interior, profitaţi de dorinţa copilului de a vorbi, şi, pornind de la desenul banal executat de el, începeţi o poveste prin care să descoperiţi tot ce este ascuns în spatele şabloanelor.